Românii au cele mai mici pensii din Uniunea Europeană. Asta arată cele mai recente date publicate de Eurostat. Potrivit cifrelor, oamenii muncesc și mai puțin decât restul europenilor și petrec în medie aproximativ 32 de ani în câmpul muncii. Noua lege a pensiilor aduce beneficii pentru cei care rămân în activitate peste 25 de ani și primesc puncte de stabilitate.

Ultimele date Eurostat arată că angajații din Țările de Jos petrec cel mai mult timp în câmpul muncii. Vorbim despre o perioadă de aproximativ 43 de ani și șapte luni, ceea ce le asigură o pensie medie care ajunge la 3.000 euro.

În cazul Suediei, oamenii petrec la muncă aproximativ 43 de ani și la finalul activității reușesc să încaseze o pensie medie de 2.100 euro. Dacă ne uităm la Danemarca, o să vedem că oamenii lucrează 41 de ani și trei luni și primesc o pensie medie de 1.700 euro.

 
 

În cazul României, Eurostat spune că avem cea mai redusă perioadă petrecută în câmpul muncii. Românii rămân la muncă doar 32 de ani și două luni și asta le asigură o pensie medie de 450 euro.

Aproape de noi, de exemplu, în cazul Italiei, pensia medie ajunge la aproape 1.400 euro. Asta înseamnă de trei ori mai mult, cu aproximație, față de pensia medie din România şi această pensie este obținută pentru că, de exemplu, italienii rămân în câmpul muncii cu șapte luni mai mult decât românii.

 
 

În România, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani. Avem însă și categorii socio-profesionale care se pot pensiona la 50 de ani. De exemplu, magistrații, piloții, diplomații, ceea ce a făcut ca în țara noastră vârsta de pensionare să se reducă.

În ceea ce privește banii pe care românii îi primesc după ce cotizează în perioada în care sunt activi profesional, analiștii spun că românii reușesc să încaseze mai puțin de jumătate din cotizațiile pe care le-au făcut cât timp activau în câmpul muncii, iar la pensie reușesc să primească aproape jumătate.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentMAE A EMIS O AVERTIZARE DE CĂLĂTORIE PENTRU LIBAN
Articolul următorMINISTERUL FINANȚELOR DEMONTEAZĂ UN FAKE NEWS: INFORMAȚIILE PRIVIND MAJORAREA TAXELOR ȘI ELIMINAREA ANUMITOR FACILITĂȚI FISCALE NU SUNT ACTUALE