De când se vând mieii în piețele din Brașov?

Serviciul Administrare Pieţe împreună reprezentanţii Direcției Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au verificat potențialele amplasamente pentru comerțul cu carne de miel, în perioada Sărbătorilor de Paști (atât cel catolic – 12 aprilie, cât și cel orotodox – 19 aprilie).

În urma acestor verificări s-a luat decizia ca, în condiţiile actuale, care prevăd o serie de măsuri de protejarea a sănătatii populaţiei, vînzarea mieilor să se desfășoare doar în 3 din piețele publice din Brașov . Astfel: Piaţa Bartolomeu: 12 locuri; Piaţa Dacia: 19 locuri (aleea de lângă sediul Companiei Apa); Piaţa Astra: 10 locuri (3 în hala de lactate şi 7 în exterior, în spaţii situate pe platoul pieţei). Propunerea DSVSA este ca, începând de luni, 6 aprilie, locurile să fie la dispoziţia producătorilor (o perioadă mai lungă ar duce la o aglomeraţie mai scăzută), prioritate având producătorii ce se află în relaţii contractuale cu instituţia noastră, restul fiind primiţi în ordinea solicitărilor (în condiţiile în care deţin avizul DSVSA).

Articolul precedent278 de cazuri noi de infectare cu coronavirus! 2738 în total! Este oficial. Braşovul, pe locul 3!
Articolul următorDeclarația unei brașovence internată cu COVID-19 într-un spital din Brașov: „Încep să cad psihic, pentru că mă lupt cu un sistem nebun și cu ziduri”!