Acțiune a jandarmilor brașoveni, de capturare a unui agresor, aseară, în municipiul Brașov. În seara zilei de 22 august, în jurul orelor 22.15, în urma unui apel 112 ce indica faptul că un bărbat aleargă cu un cuțit în mână în zona 13 Decembrie din Brașov, la Registrul Auto Român, a fost direcționat echipajul de intervenție din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă BUREBISTA Brașov care s-a deplasat în zona indicată, identificând și reținând un bărbat care a recunoscut că a fost implicat într-o altercație cu un grup de 3 bărbați, lovindu-l pe unul dintre ei în zona abdomenului cu cuțitul. Persoana rănită a fost transportată la spital, iar agresorul și celelalte persoane implicate au fost conduse la secția de Poliție pentru continuarea cercetărilor. Din informațiile inițiale a reieșit faptul că victima prezenta răni superficiale și este în afara oricărui pericol.
Articolul precedentVIDEO Astăzi începe Cerbul de Aur!
Articolul următorFOTO Amplă acțiune de ecologizare pe Tâmpa