Cros pentru copiii dependenți de dializă, astăzi, pe Tâmpa

Braşovenii sunt invitaţi să alerge pentru copiii dependenţi de dializă din România, la crosul caritabil „Alerg spre ţintă”, organizat de Federaţia AMiCUS Braşov, împreună cu Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru” din Cluj.

Principalul obiectiv al evenimentului este acela de a strânge donații pentru copiii cu insuficiență renală cronică aflaţi în grija Asociației pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”. Dincolo de obiectivul principal, Federaţia AMiCUS doreşte ca, prin acest eveniment, să promoveze în rândul braşovenilor empatia faţă de nevoile celor din jur, implicarea în comunitate, lupta pentru a atinge ţintele pe care ni le stabilim şi, nu în ultimul rând, mişcarea în aer liber, ca parte a unui stil de viaţă sănătos.

Traseul măsoară 5 KM pe potecile Tâmpei, fiind un mix de trail și asfalt, totalizând 300 de metri diferență de nivel. Harta poate fi consultată aici: https://ridewithgps.com/routes/29449405. Startul se va da la ora 10.00, pe Aleea de Sub Tâmpa, în zona părculețului (foișoare).

Participarea la cros se poate realiza contra unei donații de minim 25 ron/persoană, iar înscrierile se vor face la faţa locului, începând cu ora 8.30. Donaţiile sunt însă binevenite din partea oricărui doritor, indiferent dacă participă la cros sau nu. Federația AMiCUS România face parte din organizația mondială AMiCUS, care își propune să răspundă nevoilor sociale, intelectuale și spirituale ale studenților.

Asociția pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru” activează în România de 15 ani și are în grijă copii și tineri dependenți de dializă, în România fiind peste 200 de copii și tineri care suferă de această boală cruntă – insuficiența renală cronică. Pe lângă ajutoarele financiare pe care le obține din diverse sponsorizări pentru acești copii, asociația își propune să fie pentru ei un sprijin moral, să fie alături de ei, pentru că există într-adevăr nevoia de compasiune, solidaritate și sprijin.

Îi invit cu drag pe toți brașovenii să alerge și să doneze pentru a ajuta copiii dependenți de dializă de care ne îngrijim de peste 15 ani prin Asociația Delia Grădinaru, copii a căror viață este scurtă și plină de suferință. Cu ajutorul studenților de la federația AMiCUS, cărora le mulțumesc, organizăm acest cros la Brașov de patru ani și sperăm că brașovenii vor răspunde apelului nostru și vor veni să ne bucurăm împreună de mișcare și să ne ofere sprijinul lor în lupta pe care o ducem pentru acești copii„, a precizat Emanuel Ungureanu, președintele Asociației pentru Solidaritate și Empatie “Delia Grădinaru”.

Articolul precedentCorona Wolves Brașov, noua CAMPIOANĂ a României, la hochei
Articolul următorVIDEO Acum 330 de ani a luat foc Biserica Neagră