COVID-19. Situaţia la zi, în judeţul Braşov!

În județul Brașov, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 184 de persoane se află în carantină, iar 3.467 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.

■ Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală au continuat misiunile impuse de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, efectuând controale și verificări, escortând convoaie auto și asigurând paza locațiilor de carantinare.
■ S-au efectuat 3.221 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu. Pentru nerespectarea acestor condiții au fost aplicate 5 sancțiuni, în valoare de 11.800 de lei, persoanele respective fiind plasate în carantină instituționalizată.
■ Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, îndeosebi ale celor privind restricțiile de circulație, polițiștii și jandarmii au aplicat 290 de sancțiuni, în valoare de peste 177.000 lei.
■ Efective de polițiști și jandarmi au însoțit 14 convoaie auto care au tranzitat județul sau spre locațiile de carantinare.
■ Polițiștii brașoveni au verificat un număr de 39 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență, aplicându-se două sancțiuni pentru fapte de natură economică, în valoare de 11.500 de lei.
■ Instituția Prefectului județului Brașov face apel la cetățeni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.
■ Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.
Instituția Prefectului județului Brașov

Articolul precedentApelul disperat al unei farmaciste din Brașov: „Suntem carne de tun, nu ne simțim în siguranță”!
Articolul următorVreme deosebit de rece, în județul Brașov!