Brașovenii sunt invitați, joi, la un concert cu instrumente de percuție.

Filarmonica Brașov a pregătit pentru această joi un nou concert simfonic inedit. Solistul serii va fi percuționistul Alexandru Anastasiu, care va cânta la vibrafon și marimbă. Alăturarea unor astfel de instrumente unei orchestre simfonice este o raritate, dar Filarmonica Brașov a obișnuit deja publicul său cu surprize și concerte insolite.

Orchestra filarmonicii va fi dirijată de maestrul italian David Crescenzi, un dirijor cunoscut atât pentru colaborarea sa cu Teatrul Operei din Cairo, cât și prin faptul că a devenit o prezență frecventă pe scenele din România.

Programul serii va cuprinde Anotimpurile pentru vibrafon, marimbă și orchestră, o piesă compusă chiar de Alexandru Anastasiu și Simfonia nr. 1 în Si bemol major, op. 38 de Robert Schumann.

Filarmonica Brașov a mai pregătit un eveniment pentru melomanii din oraș săptămâna aceasta: vineri, 25 martie, de la ora 19, brașovenii sunt invitați la un recital de clarinet și pian cu Ștefăniță Petrescu și Daniel Dascălu. Programul serii va fi următorul:

Johannes Brahms – Sonata pentru clarinet și pian în Mi bemol major, op. 120. nr. 2

Arthur Honegger – Sonatina pentru clarinet și pian

Claude Debussy – Première Rhapsodie

Béla Kovács – After You, Mr. Gershwin!

 

Atât biletele pentru concert, cât și cele pentru recital pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii Brașov sau online de pe bilet.ro.  

Articolul precedentSimona Halep, devastată de retragerea lui Ash Barty: ,,Știi că am lacrimi în ochi, da?”
Articolul următorÎncepe distribuirea pastilelor cu IOD. Cui vor fi administrate și cum ajung la populație