Compania Apa deschide un nou șantier

Lucrările de modernizare a rețelelor de apă, din fonduri europene, încep joi, 23.01.2020, pe bulevardul Saturn, de la blocul cu numărul 1, până la cel cu numărul 29, adică de la intersecția Gemenii, până la Biserică.

Acestea se vor desfășura în zona verde și pe trotuar. Este vorba despre înlocuirea unor conducte vechi de peste 40 de ani, cu unele noi, din polietilenă. Traficul pietonal pe alei va fi afectat de lucrări. Estimăm că acestea vor fi finalizate în 25 aprilie 2020.

Întreaga zonă va fi semnalizată corespunzător.

Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare. Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.

Articolul precedentHOCHEI: Corona Wolves învinge liderul din Erste Liga
Articolul următorCazurile de infecții respiratorii și gripă, în creștere, la Brașov