Ca și anul trecut, după finalizarea celor două sesiuni de reatribuire a locurilor de parcare rezidențiale, Primăria Brașov demarează procedura de atribuire directă a locurilor de parcare rămase libere, în parcările rezidențiale pentru care au fost organizate proceduri de atribuire sau reatribuire, pe principiul ,,primul venit, primul servit”.
Locurile pentru care se aplică această procedură directă sunt cele pentru care nu există mai multe solicitări. În cazul în care există mai multe solicitări pentru același loc de parcare, acel loc de parcare va intra în procedura de reatribuire din prima jumătate a anului viitor.
Persoanele îndreptățite trebuie să depună o cerere, însoțită de o copie a actului de identitate sau a celui de proprietate și o copie a talonului autovehiculului. Termenul limită pentru depunerea acestor solicitări este 20 decembrie.
În municipiul Brașov sunt în total 44.400 de locuri de parcare amenajate în parcările de reședință. Dintre acestea, sunt atribuite 36.570 locuri de parcare cu abonament cu taxă, și 1.930 de locuri de parcare gratuite, de care beneficiază anumite categorii speciale de cetățeni, prevăzute de lege. În urma atribuirilor din 2019, au fost ocupate 2.192 de locuri.
Informații suplimentare legate de programări, regulament de atribuire sau lămuriri puteți obține aici