CAZUL ANIA CAILL. Federația de Schi Biatlon pierde finanțarea de la COSR

Federaţia Română de Schi Biatlon s-a încăpăţânat şi nu a trimis-o pe Ania Caill la Jocurile Olimpice de la Beijing, deşi aceasta este cea mai bună sportivă a ţării la schi alpin. România a primit un loc suplimentar, dar federaţia l-a refuzat. Astfel, şi-a pierdut sponsorul, iar Comitetul Olimpic şi Sportiv Român i-a tăiat finanţarea, scrie Adevărul.ro.

După ce a rămas fără sponsor, în urma scandalului provocat de neconvocarea schioarei Ania Caill la lotul pentru Jocurile Olimpice de la Beijing, Federaţia Română de Schi Biatlon a rămas şi fără finanţare! Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a decis să mai ofere pentru 2022 forului doar banii necesari participării la Jocurile Olimpice şi la Festivalul Olimpic al Tineretului European.

„Comitetul Executiv al COSR, reunit astăzi în şedinţă de urgenţă, a decis suspendarea finanţării FR Schi-Biatlon. Comitetul Executiv al COSR a decis cu majoritate de voturi (un vot împotrivă şi o abţinere), într-o şedinţă mixtă (prezenţă fizică şi online), suspendarea finanţării Federaţiei Române de Schi-Biatlon până la prezentarea unui raport în care să dovedească faptul că a adoptat şi implementat măsuri prin care să se asigure că situaţiile generate în contextul participării României la JO Beijing 2022 în legătură cu neocuparea locului cotă la schi alpin şi lipsa oficialilor la sărituri cu schiurile nu se vor repeta.   Raportul va avea ca obiectiv principal protecţia sportivilor şi a imaginii entităţilor care aparţin Mişcării Olimpice, urmând a fi supus analizei comisiilor de specialitate ale COSR şi spre aprobare Comitetului Executiv al COSR.

Citeste mai mult: adev.ro/

Articolul precedentMinistrul Eduard Novak cere demisia șefului Federației Române de Schi Biatlon
Articolul următorPărintele Zenovie, pus la grea încercare, după ce s-a infectat cu Covid. Alexandra Păcuraru, îndemn la rugăciune – VIDEO