În data de 22 ianuarie, Inspectoratul Școlar Județean Brașov a primit, pe adresa oficială de email a unității, un mesaj semnat Alexandru Costandachi, care pretinde că este fondatorul proiectului și asociației „Justițiarul de Berceni” prin care aducea la cunoștință că, la Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu din Brașov, un cadru didactic, citez: ”are un comportament bizar cu elevii, ajungând chiar și la discuții necorespunzătoare”.

Mesajul era însoțit de un link către o galerie foto în care apar capturi de pe ecranele unor telefoane mobile, cu mesaje chat și imagini de pe rețele de socializare.

La scurt timp, IȘJ a intrat în posesia unei filmări din curtea unității școlare, realizată cu telefonul mobil de către un elev, în care se vede cum un individ forțează intrarea în curtea unității, fără a se legitima, ignorând avertismentele agentului de pază, încercând să intre în clădire. În scurt timp, agentul de pază reușește să îl scoată în afara perimetrului școlii.

În urma acestor incidente, directorul unității școlare a sesizat poliția. Totodată, a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili împrejurările și motivele care au dus la astfel de manifestări.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Brașov condamnă aceste manifestări, create de indivizi care se erijează în așa ziși justițiari și care, ignorând orice formă legală de acțiune, transformă curțile școlilor în arene de circ ieftin, care au probabil ca scop publicitatea personală creată în jurul lor și promovarea pe rețelele de socializare.

Sursă: comunicat Inspectoratul Școlar Județean Brașov

UPDATE IPJ Brașov – Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală, după ce astăzi, 23 ianuarie a.c., reprezentantul unei unități de învățământ, din municipiul Brașov, a formulat o sesizare, în curprinsul căreia au fost expuse posibile fapte contrare normelor de etică și deontologie profesionala manifestate de un cadru didactic al unității.

Având în vedere datele pe care polițiștii le-au obținut până la acest moment, a fost deschis un dosar de cercetare penală, în care se efectuează verificări, in rem, sub coordonarea unui procuror de caz desemnat, urmând a se dispune și propune măsuri, după caz, în funcție de rezultatul anchetei.

Sursa: Realitatea de Brasov

Articolul precedentJurnaliștii Realitatea PLUS, emisiuni maraton de Ziua Unirii – Alexandra Păcuraru, 4 ore alături de protestatarii de la Afumați
Articolul următorCum serbează ziua Unirii liderii politici: Iohannis si Ciolacu în București, Ciucă la Iași. Simion organizează un marș