În zilele de sâmbătă, 30 octombrie 2021 și duminică, 31 octombrie 2021, RATBV S.A. suplimentează capacitatea de transport pe linia 41, care asigură legătura între capătul de linie Livada Poştei şi staţia „Cimitirul Central” (capăt de linie în cartierul Stupini).

Modificarea este determinată de fluxul mare de călători ce se înregistrează în fiecare an, în această perioadă, pe tronsonul mentionat, precum și pentru a se asigura condiții de călătorie în care să se poată menține distanțarea fizică între călători. 

Astfel, pe traseul liniei 41, exclusiv pe tronsonul cuprins între Livada Poștei și stația ”Cimitirul Central” și retur, în zilele de sâmbătă și duminică ale acestei săptămâni, vor circula mai multe autobuze.

Potrivit noului grafic de circulație temporar se va asigura în cele două zile un autobuz la fiecare circa 30 de minute în intervalul orar 8.00 – 18.00. În staţiile de pe traseu şi pe site-ul RATBV S.A., respectiv www.ratbv.ro, în secţiunea “Trasee şi orare”, vor fi afişate orele de plecare în cursă suplimentare programulului de circulaţie existent. 

Articolul precedentLegea care obligă angajații să prezinte certificatul verde la locul de muncă, NU a fost adoptată în Senat
Articolul următorC(i)olacul de salvare. Capcana mortală pentru liderul PSD. Între „trecerea în rezervă” și mărul de AUR otrăvit. Cum va juca?