Iubitorii de carte și pasionații de lectură, organizațiile și instituțiile cu atribuții în domeniile educației și culturii, începând din anul 2022, sărbătoresc în data de 15 februarie, ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII conform Legii nr. 21 din 14 ianuarie 2022.
Bibliotecarii din România și Republica Moldova, la iniţiativa Bibliotecii Judeţene “George Barițiu” Brașov, Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret, vor sărbători această zi printr-o Conferință Internațională cu titlul „Îndrăgostiți de lectură”, anul acesta având loc ediția a 3-a.
Prin organizarea acestor evenimente, bibliotecarii își propun ca, an de an, să reunească pasionații de lectură, iar prin activitățile realizate să încurajeze publicul să citească mai mult, evidențiind beneficiile lecturii la toate vârstele. Aducând în prim plan personalități ale culturii românești sau străine, evenimentul se dorește a fi un bun prilej de promovare la nivel național/internaţional și desigur, o bucurie adusă participanților.
Astfel, joi, 15 februarie 2024, începând cu ora 10.00, iubitorii de cultură și lectură îi vor putea asculta, online, pe cei doi invitați de onoare ai acestei ediții:
✔ Mihaela Blaga – Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol” Arad
✔ Scriitorul PETRE CRĂCIUN
Înregistrarea evenimentului va putea fi urmărit din data de 16 februarie 2024 pe pagina de facebook a Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov.
Proiectul se desfășoară cu susținerea Asociația Bibliotecarilor din România (ABR).
Evenimentul va avea loc pe platforma ZOOM, iar participanții se pot conecta utilizând link-ul: https://us02web.zoom.us/j/84620629385
Sursa: Realitatea de Brasov