Amenzi de peste 6.500 de lei primite de șoferi

Zeci de șoferi din Brașov au fost verificații de Poliția Rutieră.

Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Feldioara au organizat și desfășurat acțiuni, pe raza localității Feldioara, la data de 3 iulie, în intervalul orar 20.00-24.00 și pe raza localității Tărlungeni, la data de 4 iulie, în intervalul orar 06.00-10.00, care au vizat respectarea normelor de circulație rutieră și verificarea în trafic a mijloacelor auto, care transportă animale vii, precum și combaterea faptelor prin care se încalcă legislația în domeniul silvic. În cadrul acțiunii au fost aplicate un număr de 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6530 lei, conform O.U.G. 195/2002-R privind circulația pe drumurile publice, fiind reținut un certificat de înmatriculare.

Articolul precedentViceprimar din județul Brașov, aproape de tragedie!
Articolul următorTârg de produse locale tradiționale