Comitetul Județean pentru Situații de Urgență suspendă activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice la încă două unități școlare din municipiul Brașov, unități în care cazurile de infectare cu SARS-CoV2 a depășit valoarea de trei.

În ședința de astăzi, 19.10.2020, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a suspendat, pentru 14 zile, activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor/preșcolarilor și a cadrelor didactice la Școala Gimnazială nr. 2 Diaconu Coresi din Brașov și la Grădinița cu Program Prelungit nr. 35 din Brașov.

Această măsură presupune trecerea în scenariul roșu – cursuri exclusiv online –  pentru toți elevii și profesorii din aceste două unități școlare. Cu această nouă măsură, numărul unităților școlare a căror activitate a trecut în scenariul roșu a ajuns, în județul Brașov, la 26, cu impact asupra a 8.484 de elevi și 447 de cadre didactice.

Din cei peste 84.000 de elevi/preșcolari înscriși în unitățile școlare preuniversitare brașovene, la acest moment avem 28.443 de elevi care beneficiază de lecții on-line (datorită scenariilor galben sau roșu la nivel de clasă, unitate sau localitate) din care 11.240 de elevi (din 476 de clase) participă integral la cursuri on-line.

 

Articolul precedentNumărul unităților de învățământ aflate în scenariul roșu a ajuns la 1.259
Articolul următor247 de persoane decedate din cauza infectării cu coronavirus, în județul Brașov