Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale au efectuat controale, în perioada 12.04.2022 – 15.04.2022, la mai mulți comercianți, persoane fizice și juridice, care își desfășoară activitatea în incinta Complexului comercial Shopron și a Complexului comercial La Strada Concept-Street Mall din cartierul Bartolomeu.

Polițiștii locali au verificat 25 de agenți economici și i-au sancționat pe 13 dintre aceștia pentru nerespectarea prevederilor OG nr.99/2000 republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Totalul amenzilor aplicate comercianților pentru lipsa acordului/ autorizației de funcționare s-a ridicat la suma de 4700 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea activității comerciale până la data autorizării.

Le reamintim agenților economici faptul că, ulterior înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului și obținerii certificatului de înregistrare conținând codul unic de înregistrare sau, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de mențiuni sau înainte de începerea unei activități care necesită autorizare, aceștia au obligația de a solicita și obține autorizația/ acordul de funcționare.

Polițiștii locali din cadrul  Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale  vor continua verificările în toate zonele comerciale din municipiul Brașov.

Articolul precedentMarțea Mare, din Săptămâna Patimilor. Semnificație, obiceiuri și tradiții în această zi
Articolul următorSURSE: Liberalii pregătesc schimbarea lui Florin Cîțu de la șefia Senatului