Activități inedite, mâine, la Zoo Brașov

Sărbătoare, duminică, 2 februarie, la Grădina Zoologică din Brașov. În credinţa populară, această zi este cunoscută ca Stretenia sau Ziua Ursului.

Se credea că Stretenia, o divinitate feminină, trecea peste ape şi, dacă acestea nu erau îngheţate, făcea un pod de gheaţă peste ele. Oamenii puneau schimbarea vremii pe seama comportamentului pe care îl avea ursul. Pentru a câştiga bunăvoinţa lui, se aşezau pe potecile pe unde acesta obişnuia să treacă bucăţi de carne sau vase cu miere. Odinioară, copiii erau unşi cu grăsime de urs cu credinţa că, prin acest ritual, puterea acestui animal se transferă asupra copiilor.

Tot în această zi, bolnavii de „sperietoare“ erau descântaţi prin afumare cu păr de urs. Tot credinţa populară spunea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi îşi vede umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă şase săptămâni. Dacă, dimpotrivă, este înnorat, ursul nu-şi vede umbra şi rămâne afară, prevestind apropierea primăverii. De Ziua Ursului, bătrânii stabileau un „grafic“ al semănăturilor de primăvară. În această zi nu este bine să munceşti. Tradiţia spune că dacă te ocupi de treburile gospodăreşti atragi furia ursului. Tot în această zi nu se consumă miere. Acest obicei este considerat o ofensă la adresa muncii ursului. Dacă tot se spune că în această zi nu e bine să muncești, suntem invitați să ne distrăm, să ne jucăm și să ne bucurăm, la Zoo Brașov!

PROPUNERE ACTIVITĂȚI:

Programul pregătit de organizatori va începe la ora 11.00. Împreună cu cei mici vor fi pregătite “Cadouri delicioase”! Vor fi aduse în prealabil cutiile de cadouri, gata aranjate cu hârtia colorată de împachetat, banda scoci, cariocile, frunze uscate, o jumatate de cozonac, 2 pesti de marime potrivita (20 cm ), 2 mere, 3 batoane. Apoi se va merge la țarcul urșilor, să le dăruim, să ne bucurăm și să le cântăm „La mulți ani” și multe alte cântecele dedicate lor!

,,Ursul si natura” (6   – 14 ani – joc interactiv)

Joc interactiv în urma căruia copiii vor descoperi cum activităţile oamenilor influenţează viaţa ursilor si a altor animale sălbatice, nu neapărat într-un sens pozitiv.

,,Ce înseamnă responsabilitatea faţă de natură şi care sunt modalităţile de a proteja mediul înconjurător” (plimbare prin parc– observare)”

Oamenii de știință au constatat că planeta noastră se confruntă cu dispariția foarte multor specii de animale si plante, iar cauza majoră a acestui fenomen este încălzirea globală. Daca doresti sa descoperi ce înseamnă schimbarea climei, ce o cauzează, cum va afecta viața oamenilor și a animalelor și ce poti face tu pentru a salva planeta, te invit sa mergem într-un tur în jurul parcului pentru a întâlni animalele care sunt deja pe cale de dispariție în sălbăticie, pentru a afla ce fac grădinile zoologice pentru a le proteja și cum poti tu ajuta la salvarea acestor specii.

Articolul precedentPuteți patina gratuit, de astăzi, într-un municipiu din județ
Articolul următorVIDEO + FOTO Nereguli grave descoprite de OPC la un cămin pentru bătrâni din județul Brașov