Acasă Actual Accident cu două victime, pe DN1! 5 vehicule implicate!

Accident cu două victime, pe DN1! 5 vehicule implicate!

Trafic blocat între Brașov și Făgăraș (DN1), în localitatea Vlădeni, în urma unui accident în care au fost implicate patru autoturisme și un tir. Intervin 4 ambulanțe și o echipă de descarcerare.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN1 Brașov – Făgăraș, localitatea Vlădeni, județul Brașov, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 4 autoturisme și un tir. Intervin un echipaj de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD și o ambulanță SAJ.

Circulația este întreruptă total, aproximativ 45 de minute.

Potrivit IPJ Braşov, pe DN1, la km 200 + 300 m, a avut loc un accident rutier, coliziune între 4 autoturisme și un autocamion, cel din urmă răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma impactului au rezultat două victime, care primesc îngrijiri medicale la fața loculului.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.

În aceste momente, traficul este blocat.

Potrivit ISU Braşov, este vorba despre un accident rutier intre un autotren si 3 autoturisme cu 3 victime conștiente neincarcerate pe D.N.1 la iesire din  Vladeni spre  Persani. S-au deplasat la fata locului 1 echipaj pentru descarcerare, 1 echipaj cu apa si spuma, 3 echipaje SMURD si o ambulanta SAJ.

In urma accidentului, două victime care sunt constiente vor fi transportate la spital. Vorbim despre un barbat in varsta de 53 de ani care a suferit un traumatism toracic si un copil de aproximativ 7 luni care a suferit escoriatii la față.

Articolul precedentLIGA 3: SR Brașov – KSE Tg. Secuiesc 1-1
Articolul următorNoul ordin privind înmormântarea pacienților decedați de COVID, publicat în Monitorul Oficial