Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a pus în dezbatere publică două proiecte de proceduri de implementare aferente schemelor de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă și al Programului naţional multianual de microindustrializare.
„Cele două programe fac parte din Pachetul de stimulare economică Innovation și Pachetul de stimulare a producției interne și a lanțurilor de aprovizionare «Fabricat în România » din Programul de Guvernare și se adresează atât companiilor care activează în zona de producție, cât și în zona de comerț și servicii. Programele sunt multianuale și oferă acea predictibilitate pentru societățile mature care au nevoie de retehnologizare sau extinderea afacerii”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.
-
Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă (Consultare publică)
Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie sprijinirea operatorilor economici, societăţi şi societăţi cooperative, prin facilitarea accesului la finanţare pentru una sau mai multe din următoarele categorii eligibile de cheltuieli: echipamente tehnologice, achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de comerț sau servicii şi spaţii de depozitare, mijloace de transport (autoturisme, elevatoare, încărcătoare, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială), achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale, salariile, utilitățile (energie electrică, consum apă, gaze, salubritate, abonament telefon și internet), servicii de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru, spaţii de depozitare sau spaţii pentru prestări servicii şi comerţ și pachet digital (voucher de digitalizare), care să conțină minim site de prezentare a activității sau magazin on-line, dar care poate conține și echipamente IT. Pachetul digital (voucherul de digitalizare) reprezintă cheltuială obligatorie în cadrul programului și este în valoare eligibilă de maxim 25.000 lei.
Totodată, programul acoperă și costurile aferente consultanţei pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul prezentului program şi/sau pentru implementarea proiectului, în valoare eligibilă de maxim 8.000 lei, decontabilă în cererea de rambursare.
Cheltuielile efectuate trebuie să fie în legătură cu fluxul activităților/subactivităților care sunt necesare desfăşurării activităţilor codului CAEN, autorizat la momentul înscrierii, pentru care se solicită finanțare.
Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2022, aprobat prin Legea nr. 317/2021 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2022, este de 50.000.000 lei.
Schema este valabilă de la data publicării în Monitorul Oficial al României până la 31 decembrie 2027, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2028.
Prin implementarea programului, în perioada 2022-2027, se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 1.000 de beneficiari, din care aproximativ 170 de beneficiari în anul 2022.
-
Programului naţional multianual de microindustrializare (Consultare publică)
Obiectivul îl constituie susţinerea investiţiilor în sectoarele economice prioritare stabilite prin prezenta procedură, creşterea volumului de activitate şi a competitivităţii IMM din aceste sectoare, promovarea producției interne și a conceptului “Fabricat în România”.
Sunt eligibile societățile care își desfășoară activitatea în cadrul industriilor alimentare și care țin de fabricarea produselor textile, farmaceutice, de mobilă, hârtiei şi a produselor din hârtie, calculatoare și echipamentelor electrice, de prelucrare a lemnului, metalurgie etc., conform documentului pus în consultare publică.
Tipurile de cheltuieli eligibile sunt echipamente tehnologice, achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de comerț sau servicii şi spaţii de depozitare, mijloace de transport (autoturisme, elevatoare, încărcătoare, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială), achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale, salariile, utilitățile (energie electrica, consum apă, gaze, salubritate, abonament telefon și internet), servicii de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru, spaţii de depozitare sau spaţii pentru prestări servicii şi comerţ și pachet digital (voucher de digitalizare), care să conțină minim site de prezentare a activității sau magazin on-line, dar care poate conține și echipamente IT. Pachetul digital (voucherul de digitalizare) reprezintă cheltuială obligatorie în cadrul programului și este în valoare eligibilă de maxim 25.000 lei. Cheltuielile efectuate trebuie să fie în legătură cu fluxul activităților/ subactivităților care sunt necesare desfăşurării activităţilor codului CAEN, autorizat la momentul înscrierii, pentru care se solicită finanțare.
Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2022, aprobat prin Legea nr. 317/2021 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2022, este de 50.000.000 lei.
Schema este valabilă de la data publicării în Monitorul Oficial al României până la 31 decembrie 2027, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2028.
Prin implementarea programului în perioada 2022-2027 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 1.000 de beneficiari, din care aproximativ 100 de beneficiari în anul 2022.