În prima etapă de la reluarea Ligii a 3-a, SR Brașov va întâlni, în deplasare, mâine, de la ora 15.00, pe AFC Odorheiu Secuiesc.
„Chiar dacă a fost o perioadă scurtă de pregătire, cred că a fost suficient pentru ceea ce urmează. Am încercat să facem o pregătire uniformă. Avem câţiva jucători noi, care nu au prins toată perioada, iar la ei trebuie să fim atenţi, să vedem cât de repede îi putem aduce la nivelul celorlalţi. Rezultatele din amicale nu sunt cele care ar fi trebuit, însă nu a reprezentat un obiectiv principal pentru noi. Cred că ceea ce am lucrat, mai ales defensiv, ar trebui să se vadă în meciurile oficiale. Mă bucur că avem puţini fotbalişti care au probleme medicale. În mare parte sunt mulţumit de cum am lucrat, aşteptăm să începem campionatul. Obiectivul este acelaşi. Vrem să luăm fiecare meci în parte. În ultimul test, cel cu Pucioasa, pe care noi l-am tratat ca pe un joc oficial, am arătat lucruri pozitive. Am reuşit să revenim după ce am fost conduşi de două ori. Am avut consistenţă.
În campionat vom încerca să ne impunem la fiecare partidă. În primul meci vom întâlni o echipă din partea de jos a clasamentului, deşi din punct de vedere al condiţiilor este una dintre primele din serie. Ne aşteaptă un joc agresiv din partea lor. Vreau să fim inteligenţi, să ştim să gestionăm situaţia. Dacă vom aplica ceea ce am pregătit sunt sigur că vom reuşi ceea ce ne-am propus. Sper să eliminăm greşelile pe care le-am făcut în tur. Băieţii au muncit zilnic şi am mare încredere. Nu vreau să pun presiune, dar vreau să fie clar că obiectivul echipei este acela de a juca un fotbal frumos şi de a forma o echipă pregătită pentru momentul în care vom ajunge să evoluăm într-un eşalon superior. Dar nu putem să folosim cuvinte mai mari decât posibilităţile pe care le avem. Sunt primul care vrea ca aceast echipă să meargă acolo unde îi este locul. Că se va întâmpla cu mine antrenor sau nu, contează mai puţin. E important ca această echipă să redea bucuria fanilor braşoveni”, a declarat Liviu Nicolae.
După 10 etape, ACS SR Brașov este pe locul 3 în Liga a 3-a, cu 17 puncte, la 9 puncte de liderul Corona Brașov.