În această după-amiază, pe DN13, în zona Pădurea Bogății, din județul Brașov, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate un ansamblu de vehicule și o autospecială de poliție, anunță IPJ Brașov.
La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere și ale Serviciului Criminalistic, pentru a efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor care au condus la producerea accidentului.
Primele date, obținute de la fața locului, indică faptul că, într-o curbă la dreapta, pe fondul carosabilului umed, semiremorca ansamblului auto a derapat, ceea ce a condus la pătrunderea acesteia pe sensul opus de mers, unde a acroșat autospeciala la volanul căreia se afla o tânăra agent de polițe, în vârstă de 21 de ani.
„Din nefericire, colega noastră a suferit leziuni incompatibile cu viața.
Din cauza poziției vehiculelor de pe carosabil, circulația rutieră este blocată la acest moment, urmând ca traficul să fie reluat după finalizarea cercetărilor și îndepărtarea vehiculelor de pe carosabil.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sunt profund îndurerați de pierderea tinerei noastre colege. Rugăciunile noastre se îndreaptă spre familia îndurerată, față de care transmitem condoleanțe și întreaga noastră susținere!”, anunță IPJ Brașov.