Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”.

În fapt, la data de 31 mai 2021, polițiștii au surprins în flagrant delict 7 persoane, respectiv 4 persoane de sex masculin și 3 persoane de sex feminin, ce se deplasau pe raza municipiului Brașov și care transportau un număr mare de flori în sacoșe voluminoase.

Polițiștii au identificat persoanele în cauză ca fiind 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 22 ani și 39 ani și 3 femei, cu vârste cuprinse între 26 ani și 44 ani, acestea fiind din localitățile Apața și Teliu, județul Brașov.

În urma primelor cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că persoanele în cauză ar fi sustras, anterior depistării, dintr-un cimitir situat pe raza municipiului Brașov aproximativ 1.200 fire de bujori.

În baza probatoriului administrat în cauză, 6 persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub supravegherea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Articolul precedentSurprize pentru micuții bolnavi de la Spitalul Municipal din Făgăraș
Articolul următorPlecare cu scandal de la echipa de handbal feminin Corona Brașov! „Nu am fost lăsată să îmi fac treaba!”