Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a avut astăzi o discuție preliminară cu directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau, privind aplicarea Strategiei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 la nivelul județului Brașov. 

Prin decizia Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, în județul Brașov vor funcționa 27 de centre de vaccinare, dintre care 16 în municipiul Brașov, câte două în municipiile Săcele și Făgăraș și câte unul în municipiul Codlea, orașele Râșnov, Zărnești și Victoria, precum și în comunele Prejmer, Bran și Tărlungeni. Fiecare centru de vaccinare va fi deservit de un medic și trei asistente.

De asemenea, depozitul de vaccinuri pentru Regiunea Centru (județele Brașov, Covasna, Harghita, Alba, Mureș și Sibiu) va funcționa în cadrul Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov.

La nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov se va alcătui un grup tehnic de coordonare a strategiei de vaccinare, care – împreună cu autoritățile locale – va identifica și propune locații pentru centrele de vaccinare din localitățile enumerate. Pentru județul Brașov, sunt prevăzute a se aloca prin Strategia națională de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 aproximativ 120.000 de vaccinuri.

 

Articolul precedentFOTO Brașovean amendat cu 25.000 de lei de Poliția Locală!
Articolul următorAmenzi de peste 160.000 de lei date de polițiștii rutieri din Brașov