O lecție de viață pentru micuții de doar câțiva ani de la grădinițele din Brașov.
La inițiativa Agenției Metropolitane Brașov, copiii au petrecut câteva ore în mijlocul naturii. A fost promovată, astfel, mișcarea în aer liber, dar un obiectiv la fel de important a fost și conștientizarea protejării mediului înconjurător. În două zile, copiii de grupă mică și grupă mare au avut parte de excursii cu totul inedite. Împreună cu doamnele educatoare și reprezentanții Agenției Metropolitane Brașov au fost sub Tâmpa și La Iepure. S-au jucat, au dansat, au cântat și au primit sfaturi prețioase despre cum trebuie să protejeze natura și cum să se ferească de eventuale pericole.
„Mișcarea și petrecerea timpului în aer liber le face foarte bine micuților. Dezvoltă corpul armonios, copiii se simt excelent, sunt sănătoși, iar asta este valabil și pentru adulți. Îi sfătuim pe toți să iasă din aglomerația urbană, să se relaxeze și să respire aer proaspăt în mijlocul naturii, să alerge, să se miște, dar să respecte și mediul înconjurător. A fost o atmosferă foarte plăcută. Micuții au intrat în armonie cu natura„, a precizat Viorel Mihai, custode al Rezervației Muntele Tâmpa.