Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină, sâmbătă seara, pentru a ajuta trei persoane surprinse de noapte pe traseul montan care face legătura între Șaua Tâmpei și Poiana Brașov (triunghi albastru – Valea cu Apă).

Dintre acestea, o persoană se afla într-o stare avansată de epuizare, cu lipotimie, hipotermie si rinoragie. Apelul a venit in jurul orei 18:30, iar o echipa de salvatori montani a plecat imediat in cautarea celor rataciti, cu snowmobilul si apoi pe jos. Cele trei persoane au fost gasite in jurul orei 19.00 si transportate, pe rand, pana la snowmobil si apoi la refugiul salvamont, unde le-a fost oferit ceai cald, iar cea cu probleme medicale a fost predata echipajului SMURD venit in sprijin.

Cei trei tineri faceau parte dintr-un grup de 12 persoane, care in jurul orei 14:00 au plecat intr-o drumetie spre Poiana Brasov. Din cauza orei inaintate la care au pornit si a echipamentului inadecvat, atat ca imbracaminte cat si ca incaltaminte, fara sa aiba la ei rucsac cu provizii de lichide, hrana si lanterna, acestia au fost surprinsi de lasarea intunericului pe traseu. In momentul in care unuia dintre ei i s-a facut rau, grupul s-a divizat, doua persoane alegand sa ramana cu tanarul cu probleme medicale. Acestia din urma au si fost cei care au beneficiat de ajutorul salvatorilor montani.

Foto + video: Salvamont Poiana Brașov

Articolul precedentHANDBAL FEMININ: Corona Brașov a fost eliminată din Cupa României, de campioana CSM București
Articolul următorFOTO Acțiune a jandarmilor, pentru prevenirea comerțului ilicit