Un accident de circulație a avut loc, mai devreme, pe drumul dintre Brașov și Tărlungeni. Polițiștii și pompierii au ajuns la fața locului. Traficul se desfășoară îngreunat în zonă și deja s-au format coloane de mașini de câteva sute de metri.

IPJ BRAȘOV: Pe DJ103A, între localitățile Tărlungeni și Săcele, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 3 autovehicule. În urma impactului, unul dintre cele trei autovehicule s-a răsturnat în afara părții carosabile. Trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.

ISU BRAȘOV: Accident rutier, DJ 103A, un autoturism răsturnat. 3 victime conștiente, neincarcerate. Intervenin cu o autospecială de stins incendii cu apă și spumă, un echipaj SMURD și este prezent și un echipaj SAJ.

Articolul precedentStarea de alertă din România a fost prelungită cu încă 30 de zile
Articolul următorVIDEO Centrul de vaccinare anti-COVID-19 de la CATTIA se deschide în câteva zile! Alte 3 centre vor fi funcționale peste o săptămână!