VIDEO Șofer neatent, aproape de impact cu o mașină a Poliției

Un eveniment rutier interesant s-a petrecut, în această dimineață, în traficul din municipiul Brașov. Totul a fost la un pas să se transforme într-un accident de circulație.

Potrivit unei postări a lui Aliz Norbert, un șofer neatent a dorit să iasă dintr-un sens giratoriu de pe strada Carpaților și nu a observat o mașină de poliție, venită din contrasens, dar cu sistemele vizuale de alertare în funcțiune. Ulterior, șoferul neatent a fost tras pe dreapta de același echipaj de poliție. Video, AICI.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie a făcut unele precizări:

Având în vedere imaginile apărute pe rețelele de socializare, vă comunicăm următoarele:

La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 07,55, un echipaj de poliție rutieră, care se deplasa pe str. Carpaților din mun. Brașov, a observat un autoturism care se deplasa pe sensul opus de mers si care nu a acordat prioritate, unei persoane care se afla angajată în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea pt pietoni semnalizata si marcată corespunzător.
În acest context, polițiștii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase, au ajuns în sensul giratoriu, unde au efectuat o manevră, care a condus la depistarea și identificarea, cu promptitudine, a conducătorului auto.

Șoferul, în vârstă de 54 de ani din municipiul Brașov, a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, de asemenea a fost aplicată măsura complementară a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
Ținând cont de gravitatea faptei săvârșite și pentru oprirea autoturismului în cauză, polițiștii au fost nevoiți să efectueze acea manevră, în vederea depistării și identificării conducătorului auto și aplicării măsurilor legale care se impuneau.

Articolul precedentSchioare de la Corona Brașov, locul 2 în Italia
Articolul următorCe spune conducerea Universității Transilvania despre studenții veniți, astăzi, din China?