În perioada 25 noiembrie – 1 decembrie, Școala Gimnazială numărul 2 „Diaconu Coresi” Brașov a fost gazdă pentru 40 de elevi și profesori din Italia, Bulgaria, Turcia, Portugalia și Lituania, în cadrul proiectului Erasmus „I have the power”.

Timp de o săptămână, oaspeții europeni au derulat, alături de echipa de proiect a școlii, activități tematice precum ateliere de imprimare pe țesături a unor motive tradiționale, specifice fiecărei țări, concursuri de logo-uri, un atelier de cusături românești în cadrul Muzeului de Etnografie, au realizat un flashmob, au învățat dansuri românești, au vizitat Biserica Neagră, Muzeul de istorie, Prima Școală Românească. Vizitând Brașovul, Castelul Bran, Cetatea Râșnov, Poiana Brașov, oaspeții europeni au luat contact direct cu istoria, patrimoniul cultural și turistic brașovean.

Proiectul Erasmus a fost o oportunitate pentru partenerii educaționali de a-și dezvolta abilitățile de comunicare în limba engleză, de cunoaștere a mediului familial și a mâncărurilor tradiționale românești, elevii din celelalte țări fiind găzduiți timp de o săptămână, de elevii și părinții români.

În ultima zi de proiect, elevii români și maghiari ai școlii Gimnaziale nr.2 „Diaconu Coresi” Brașov le-au oaspeților o expoziție și un spectacol sub genericul „Tradiții”. Evenimentul a emoționat și impresionat prin interculturalitate, autenticitate și energia transmisă.

 

Articolul precedentFemeie rănită de autoturism, la Codlea
Articolul următorVIDEO Spectacol inedit oferit de vârstnicii Direcției de Asistență Socială din Brașov