Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea şi combaterea infracționalității în domeniul evaziunii fiscale la unitățile dedicate serviciilor de comercializare a bijuteriilor din materialele prețioase.

 Astfel, polițiștii angrenați în control au constatat că un operator economic, din județul Brașov, desfășura acte de comerț cu bijuterii de culoare albă (argint), fără ca acesta să dețină autorizațiile corespunzătoare emise de autoritățile abilitate în acest sens.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit încălcari ale prevederilor legale în utilizarea casei de marcat, astfel că, în urma controlului efectuat, au fost aplicate sancțiuni contravențioale în cuantum de peste 30.000 de lei și au dispus confiscarea a aproape 1 kg de bijuterii din metal alb.

Acțiunile Serviciului de Investigare a Criminalității Economice vor continua și în perioada următoare privind și alte categorii de activătăți desfășurate de operatorii economici, conform domeniilor date în competență.

 

Articolul precedentFC Brașov, amical cu CFR Cluj
Articolul următorAccident cu 6 victime, între Perșani și Vlădeni