Un accident de circulație a avut loc, astăzi, pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. 

Potrivit ISU Brașov, în urma incidentului rutier au rezultat două victime, ambele conștiente. La fața locului s-au deplasat un echipaj cu apă și spumă, dar și două echipaje SMURD.

„Un conducător auto, în vârstă de 31 ani, care conducea un autovehicul pe DN1E, dinspre Poiana Brașov spre municipiul Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un parapet și s-a răsturnat pe partea carosabilă. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. O persoană, pasager în autoturism,a fost examinată medical la fața locului, nefiind necesară transportarea acesteia la spital”, a declarat agentul de poliție al IPJ Brașov, Nadia Olaru.

Azi pe Poiană

Publicată de Mariusicabv Mariusicabv pe Marţi, 7 ianuarie 2020

Foto: ISU Brașov

 

Articolul precedentAccident rutier provocat de un poliţist local băut
Articolul următorPolițiștii caută o tânără dispărută de două zile