VIDEO Intervenție de urgență în zona Aleii de sub Tâmpa

Astăzi mai multe echipaje ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstandt și pompierii militari au intervenit pentru tăierea unui copac de foarte mari dimensiuni, peste 30 de metri, situat între strada Petofi Sandor și Aleea Tiberiu Brediceanu.

Operațiunea a fost una dificilă, atât din cauza accesului dificil, cât, mai ales că în cazul în care s-ar fi prăbușit ar fi angrenat și alți copaci, care puteau cădea peste Bastionul Țesătorilor. ,,În această dimineață, un echipaj al Poliției Locale a constatat că un copac de mari dimensiuni s-a rupt și se poate prăbuși, ceea ce i-ar fi pus în pericol pe cei care se plimbau pe Aleea de sub Tâmpa. Am intervenit de urgență, mai ales că, acest copac putea angrena și alți copaci, ceea ar fi dus la afectarea Bastionului Țesătorilor. Cu sprijinul celor de la Regia pădurilor am reușit să îl tăiem, iar cu utilajele să îl tragem spre strada Petofi Sandor, astfel încât cetățenii care se plimbau pe Aleea de sub Tâmpa să fie în siguranță. Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați pentru că au răspuns atât de prompt la solicitarea noastră”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.

Foto și video: Primăria Brașov

Articolul precedentFotbaliștii de la ACS Kids Tâmpa au revenit la pregătiri
Articolul următor43 de persoane accidentate pe pârtiile din Poiana Brașov, de la deschiderea sezonului de schi