VIDEO În 6 ore, polițiştii rutieri din Braşov au dat amenzi de peste 9.000 de lei!

La data de 08/09 martie 2022, în intervalul orar 20.00-02.00, Poliția Municipiului Brașov – Biroul Rutier, împreună cu Serviciul Rutier Brașov, Secțiile 1-5 Poliție Brașov, Poliția Stațiunii Poiana Brașov, Biroul de Poliție Centru Universitar Brașov și Secția de Poliție Rurală Feldioara, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, Stațiunii Poiana Brașov și pe raza de competență a Secției de Poliție Rurală Feldioara, care a avut ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto, ce conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice.

În cadrul activităților desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 13 fiind aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice și 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

De asemenea, polițiștii brașoveni au reținut 3 certificate de înmatriculare și 7 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, dintre acestea 5 permise de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și 2 permise de conducere pentru manifestarea unui comportament agresiv, prin accea că doi conducători auto au efectuat manevre de drift pe raza municipiului Brașov și Stațiunii Poiana Brașov.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 9.265 lei.

Articolul precedentIncidență sub 5 la mie la nivelul județului Brașov
Articolul următorSimona Halep, eliminată în primul tur al turneului demonstrativ de la Indian Wells