Sute de kilograme de deșeuri aruncate la marginea cartierului Stupini. Asta au descoperit polițiștii locali brașoveni de la Protecția Mediului. Pe o suprafață de cîteva sute de metri pătrați erau abandonate resturi menajere.
Vorbim despre 7-8 mașini pline cu deșeuri menajere sau care proveneau de la diverși agenți economici cu diferite obiecte de activitate cum ar fi reparații de autovehicule, producție de mobilier, reparare și întreținere utilaje de ridicat și transportat, distribuție de băuturi alcoolice și construcții.
În urma cercetărilor efectuate pentru identificarea sursei acestor deșeuri, s-a ajuns la concluzia că ele proveneau dintr-un imobil situat în cartierul Bartolomeu din Brașov, care fusese cumpărat în vara acestui an și închiriat unei societăți comerciale. Aceasta se angajase prin contractul de închiriere să salubrizeze și să amenajeze imobilul. În această clădire funcționaseră mai multe societăți comerciale cu exact aceleași activități regăsite și în deșeurile aruncate pe câmp.
Administratorul societății a fost sancționat contravențional cu amendǎ în cuantum de 50.000 lei și s-a dispus ca sancțiune complementarǎ ridicarea deșeurilor depozitate și curățarea terenului, în sarcina și pe cheltuiala contravenientului, care a început deja această activitate.