VIDEO Elevi de 12 şi 13 ani filmaţi în timp ce se băteau în curtea şcolii!

20201002_140055
Polițiștii brașoveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”.
La data de 02 octombrie 2020, în urma apariției, în mediul online, pe un site de socializare, a unor imagini video în care doi băieți se agresează fizic reciproc, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea s-au sesizat din oficiu și au demarat, de îndată, cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele în cauză, ca fiind doi tineri, în vârstă de 12, respectiv 13 ani din municipiul Codlea, județul Brașov și au stabilit faptul că incidentul ar fi avut loc în timpul vacanței de vară, în curtea unei instituții de învățământ din municipiul Codlea.Totodată, din primele cercetări, s-a stabilit faptul că, în timp ce aceștia s-ar fi aflat în curtea școlii, împreună cu alți tineri, s-ar fi agresat fizic reciproc, ca urmare a unor discuții în contradictoriu. În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.https://youtu.be/k2kBVfb1MYg
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News











