Situaţie stranie în Braşov. După ce a fost declarată decedată, o femeie s-a dovedit a fi, de fapt, în viaţă, potrivit Observatornews.ro. Deşi aceasta figura, oficial, drept moartă, era în acelaşi timp internată într-un spital şi primea îngrijiri medicale.

Femeia de 89 de ani era îngrijită la domiciliu, de un asistent personal. Îngrijitoarea a chemat-o pe bătrână la masă, de dimineaţă, atunci când a constatat că aceasta nu se mişca şi nici nu răspundea. Atunci s-a gândit că femeia a decedat şi a chemat medicul de familie.

Mioara Părăuță, îngrijitoare: S-a uitat la dumneaei, a văzut că e aşa, şi mi-a spus: „Da, este moartă”. „Ce-am de făcut, doamna doctor?”. „Ce să faceţi, vedeţi ce faceţi, cum faceţi, trebuie să veniţi să vă dau un certificat”.

Odată declarată decedată, groparii au început să îi sape mormântul.

„Noi ne-am apucat de groapă şi pe urmă am primit telefon de la administraţia bisericii să ne oprim, că femeia a înviat”, povestește groparul.

Cei care au constatat că bătrâna este încă în viaţă au fost angajaţii de la pompe funebre.

„Femeia a fost dusă la spital, se pare că a fost paralizată şi s-a creat o situaţie hilară”, a mărturisit preotul.

Continuarea și video, AICI.

 

Articolul precedentAutoritățile încep astăzi controalele la toate secțiile ATI din țară
Articolul următorIncidența cazurilor de coronavirus din județul Brașov! 4 localități cu rată de infectare peste 8 la mia de locuitori