VIDEO Cum (nu) respectă autoritățile ordonanțele militare!?!

Unde-i lege, nu-i tocmeală! Asta spune un vechi proverb românesc. Numai că tocmai autoritățile care ar trebui să vegheze la respectarea legii „calcă pe bec”. Dovada o avem dintr-o filmare primită la redacție. 

Aseară, în jurul orei 23.20, undeva în municipiul Brașov, mai mulți polițiști s-au întâlnit, probabil într-o „misiune specială” ni se va transmite, într-un grup mai mare de 3 persoane, evident. Chiar dacă, suntem convinși că erau în timpul programului de lucru, distanțarea socială nu s-a respectat deloc. Mai mult, oamenii legii, care ar trebui să fie un exemplu pentru cetățeni, nu aveau niciun element de protecție împotriva răspândirii coronavirus. Considerăm că este o lipsă de respect față de cei care stau în izolare de aproape două luni, care se deplasează, singuri, pentru urgențe și care se protejează conform recomandărilor specialiștilor. Ne întrebăm, acum, pe polițiști cine-i verifică dacă respectă regulile? În cazul în care ei întâlneau, pe stradă, la ora 23.20, un grup de 6-7 persoane, oare nu aplicau sancțiuni?! Legea nu este aceeași pentru toată lumea???

Mai jos postăm câteva fragmente din Ordonanța Militară nr. 2:

Art. 3. –

(1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

VIDEO: Vlad Vasilache

 

 

Articolul precedentBolnavi de COVID-19, pe cel mai mare şantier din Braşov!
Articolul următorVIDEO Urmărire ca în filme pentru capturarea unui traficant de droguri