Primarul Allen Coliban și cei doi viceprimari, Flavia Boghiu și Sebastian Rusu, au participat astăzi la ceremonia militară și religioasă prilejuite de comemorarea eroilor martiri căzuți la Revoluția Română din Decembrie 1989, care a avut loc în Parcul Eroilor, alături de reprezentanții asociațiilor de revoluționari și ai Asociației 15 Noiembrie 1987, prefectul Județului Brașov, Cătălin Văsii, președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, comandantul  Garnizoanei Brașov.

Am auzit în câteva ocazii și chiar într-un cântec de colind al unor copii care au venit în Primăria Brașov, o sintagmă care mi se pare foarte tristă și dezarmantă, aceea că s-a murit degeaba. Nu, nu s-a murit degeaba. Vreau să le mulțumim și să îi prețuim pe toți cei care au avut curajul să iasă în stradă să lupte pentru libertate, pe toți cei care s-au jertfit – și Dumnezeu să-i odihnească în pace- și să le păstrăm memoria pentru generațiile următoare, care nu țin minte cum era atunci când trăiai în frică, trăiai în întuneric și în frig. Faptul că acum avem libertate și că avem condiții normale de trai și suntem parte dintr-o Europă și avem valori europene se datorează în primul rând celor care și au dat viața atunci. În 32 de ani, pentru mine, o generație care atunci aveam 10 ani, amintirile sunt difuze și este datoria noastră, este datoria statului român și a generației mele și a generațiilor următoare să prețuim această memorie“, a declarat primarul, care a anunțat că în 2022 va fi organizat și concursul pentru reamenajarea parcului și al ansamblului format de monument și mormintele martirilor.

Studiul istoric e gata, se lucrează la tema de proiectare

Procedura a fost demarată anul acesta și a fost finalizat deja studiul istoric al zonei, realizat de Institutul Național al Patrimoniului, studiu care a fost și prezentat în cursul acestei săptămâni inclusiv reprezentanților asociațiilor de revoluționari. Municipalitatea lucrează deja la definitivarea temei de proiectare, care va sta la baza unui concurs de soluții pentru reamenajarea zonei, realizat, cel mai probabil, cu sprijinul uniunii Artiștilor Plastici din România.

„Primăria Municipiului Brașov a demarat deja o procedură, am terminat anul acesta studiul istoric al zonei, făcut de Institutul Patrimoniului, este studiul care va sta la baza concursului de soluții pe care îl lansăm – pentru nu vorbim doar de un monument, vorbim de întregul areal, vorbim despre faptul că aici, în Parcul Eroilor, este un adevărat cimitir al eroilor și sunt mormintele celor căzuți atunci celor care s-au jertfit pentru libertate. Este foarte important să încadrăm corect această lucrare în ansamblul zonei. Prin urmare, anul 2022 va aduce exact acest concurs de soluții pe care îl deschidem public. Sper cei mai buni arhitecți și peisagiști și artiști plastici din România și din afara țării să vină să participe la acest concurs. Este foarte important să facem toți pașii în ordinea corectă și la final să ne asigurăm că tot ceea ce facem, toată intervenția pe care o facem în acest loc încărcat de emoție și încărcat de simbolistică este una corectă și acceptată de toată lumea“, a concluzionat primarul Coliban.

Potrivit Andreei Pop, arhitect la Institutul Național al Patrimoniului, secția monumente istorice și peisaje culturale, studiul realizat a pornit de la a înțelege dezvoltarea spațiului respectiv în raport cu dezvoltarea întregului oraș, a întregului parcurs istoric al zonei centrale, până în zilele noastre. Specialiștii au încercat să integreze monumentul în contextul zonei și în activitățile cetății și au privit monumentul într-un context mai larg.

Deoarece concursul este cel care va da soluția de reamenajare, specialiștii nu au formulat o referire la „cum va trebui să arate“ noul spațiu, dar au inclus o serie de recomandări despre ce schimbări pot fi făcute sau sunt recomandate, pentru ca acestea să fie incluse în tema de proiectare.

„La invitația Primăriei Municipiului Brașov, am realizat împreună cu colegii mei un studiu privind evaluarea culturală a Parcului Eroilor, pentru fundamentarea unei teme de concurs în vederea amplasării unui monument al eroilor în acest spațiu. Nu este o reamenajare completă, este o reamenajare cu păstrarea elementelor valoroase pe care le-am identificat și le-am dat obligatoriu de păstrat: aliniamentul istoric de castani multispecie, monumentele funerare, stejarul comemorativ existent care a fost plantat la zece ani după Revoluție, și o parte din traseele parcului care sunt identificate în plan și care sunt chiar trasee istorice. Am recomandat intervenția asupra monumentelor funerare propriu-zise, pentru că înțelegem că oamenii care vin la mormânt au nevoie de un spațiu pentru candele, au nevoie de o zonă de depunere de flori, și am recomandat autorității inclusiv crearea unui regulament de utilizare și de gestiune a acestui cimitir, în care regulile să fie bine cunoscute, să poată să fie respectate și să vină în întâmpinarea cerințelor familiilor celor care sunt înhumați acolo, pentru că acest cimitir, este cumva un cimitir hibrid. El este un cimitir civil, pentru că cei de acolo au pierit în anumite condiții și sunt înhumați acolo, nu este unul militar, dar este totuși într-un spațiu public, și atunci, niște reguli ar trebui păstrate și făcută ușoară utilizarea respectivă de ambele părți, mai ales că el nu are forma inițială și au fost făcute niște modificări de-a lungul timpului“, a explicat arhitectul Institutului Național al Patrimoniului.

Articolul precedentMinoră de 17 ani căutată de polițişti
Articolul următorCristian Rizea, noi dezvăluiri incendiare despre corupția de la Chișinău – VIDEO