Se simte și în calendarul evenimentelor că ne apropiem încet, dar sigur, de finalul verii. Foarte mulți s-au înghesuit să-și organizeze evenimentele în acest weekend, în aer liber. Astfel că avem unde să ne distrăm în acest final de săptămână. În mai multe localități din județul Brașov vom avea zilele comunității respective. Pe lângă acestea, mai sunt programate concerte sustinute de Filarmonica in piata sf ioan, meciuri de fotbal, distractie in cluburi și foarte multe activități în mijlocul naturii. 

PROGRAMUL COMPLET, mai jos: 

VINERI

Muzeul de Artă Braşov, în colaborare cu Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, prezintă lansarea albumului ‘Noi consideraţii cu privire la icoanele pe sticlă din Transilvania’, autor dr. Alexandru Constantin Chituţă – ora 14:00, la sediul Muzeului de Artă Braşov din Bd. Eroilor nr.21

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Începând cu ora 17:00, la Planetariul Cosmonaut Dumitru Prunariu la ZOO Brașov va avea loc evenimentul „Îndrăgostit de eclipse!”, organizat cu ocazia lansării cărții „12 Umbre”, scrisă de Cătălin Beldea, o carte despre explorare, călătorii spre capătul lumii, dar și despre frumoasa știință a astronomiei. Evenimentul va conține, pe lângă prezentarea cărții „12 Umbre”, și o expoziție de fotografie, cu imagini surprinse în toată lumea de Cătălin Beldea, o sesiune de autografe și o prezentare a unui material despre mecanica eclipselor, oferită de specialiștii Planetariului Brașov

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

De la ora 20.00 – în cadrul Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov vom avea un concert în Grădina Cetății. Spectacolul CEI 4 CORIFEI va fi susținut de Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Alexandru Adrieș și Mircea Vintilă.

Aproximatv 80 de bicicliști din Brașov, de toate vârstele, sunt așteptați, astăzi, de la ora 18.00, la „Masa Critică”. Este ultima vineri din lună și e modul în care bicicliștii brașoveni vor să promoveze bicicleta ca mijloc de transport ecologic, economic și sănătos.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

DE ASTĂZI PÂNĂ DUMINICĂ

Tot în acest weekend are loc a doua ediție a Săptămânii Muzicii Croate. Evenimentul, organizat de Filarmonica Brașov împreună cu partenerii săi croați, va aduce patru recitaluri de excepție a unor grupuri muzicale croate. Vom avea trei zile de concerte, de astăzi, până duminică, de la ora 20.00, în Piața Sf Ioan. Seria de concerte se va încheia luni, 29 august, de la ora 18:00, cu un eveniment care va avea loc în Biserica Neagră

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Peste 100 de cavaleri cu spade și topoare vor intra în Cetatea Făgăraș, la prima ediție MEDFEST, în perioada 26-28 august 2022.

Tabere și spectacole de dans medieval, concerte, expoziție de arme într-un decor specific și spectacole de teatru sunt doar câteva dintre activitățile care vor avea loc în cadrul festivalului medieval găzduit de unul dintre cele mai importante obiective turistice din România.

Localnicii și turiștii vor asista la lupte demonstrative, vor putea prelucra fierul și alte materiale în cadrul unor ateliere creative, vor putea lua lecții de mânuire a armelor, de duel sau dans. Atmosfera va fi încinsă de acrobații cu foc și nu vor lipsi spectacolele de teatru pentru copii, concertele menestrelilor sau statuile vivante. Activitățile se vor desfășura atât în curtea interioară, cât și în cea exterioară a monumentului istoric, reabilitat de curând.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

FOLK FESTIVAL la Bastionul Țesătorilor, de astăzi până duminică, de la ora 18.30. Ducu Bertzi, Titus Constantin și Ovidiu Mihăilescu sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

SÂMBĂTĂ

ORA 11.00 – Stadion Tineretului – meci din Liga a 2-a de fotbal: FC Brașov – Ripensia Timișoara

ORA  17.00 – Seară de spectacol muzical și film la biserica fortificată Felmer – Asociația Renascendis vă invită la biserica fortificată din Felmer (jud. Brașov), să petreceți o seară specială în compania muzicii, a filmului și a fotografiei. Evenimentul este organizat în cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov, în beneficiul bisericii evanghelice fortificate Felmer – unul dintre cele mai vechi monumente din Țara Făgărașului, aflat în prezent într-o avansată stare de degradare.

ORA 18.00 – Festivalul Organ Nights la Biserica Neagră

ORA 18.00 – Stadionul Tineretului, meci de fotbal din prima etapă a Ligii a 3-a: Kids Tâmpa – SR Brașov

 

DUMINICĂ

Comuna Mândra va avea în acest an prima ediția a ”Festivalului Cepei Roșii”. Pentru că ceapa roșie este vedeta zonei în luna august și locuitorii care locuiesc la DN1 vând leguma la funii în fața porților, autoritățile din comună au decis că din acest an să orgnizeze și un eveniment dedicat acesteia. Astfel, dumincă, 28 august, întreaga comună va angrenată la festival și pe lângă spectacolele de folclor ale artiștilor locali și națonali, vor avea loc mai mlte activități.

ORA 17.00 – Festivalul Musica Barcensis – ultimul weekend – concert de muzică croată la Vulcan

 

 

 

Articolul precedentANAF a pus ochii pe cei care vând ONLINE. Toate plățile la livrare vor fi verificate
Articolul următorNicolae Ciucă avertizează: „Până în 2023 să fie lansate toate apelurile de programe, pe PNRR. În felul acesta absorbim cât mai mulți bani”