Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (9 acte materiale).

​Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că în perioada ianuarie – noiembrie 2022, o persoană de sex masculin, prin crearea unor conturi fictive, ar fi plasat mai multe comenzi prin intermediul unei platforme ce are ca obiect principal de activitate vânzarea online de produse I.T., solicitând livrarea în easybox-uri.

După ridicarea și desfacerea coletelor, persoana de sex masculin își însușea produsele din interior, iar ulterior, utilizând serviciul de returnare al produselor solicita restituirea contravalorii acestora, trimițând coletele goale către societatea în cauză, creând un prejudiciu de aproximativ 77.400 lei.

​În cadrul activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptelor ca fiind un bărbat, în vârstă de 34 ani, din județul Brașov.

​La data de 22 decembrie 2022, polițiștii brașoveni au efectuat două percheziții domiciliare pe raza județului Brașov, la locuința bărbatului în vârstă de 34 ani, precum și la sediul unei societăți, unde acesta își desfășura activitatea în calitate de administrator, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri și înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor.

​În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a formulat propunerea de arestare preventivă pentru bărbatul, în vârstă de 34 de ani, această propunere fiind admisă de instanță, fiind dispusă măsura arestării preventive față de bărbat.

​În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

​Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, Unității Teritorială a Analiză a Informațiilor Brașov, Serviciului Criminalistic Brașov și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.

Articolul precedentDouă minore de 13 ani sunt căutate de polițiștii brașoveni după ce au dispărut, astăzi, dintr-o casă de tip familial din Râșnov!
Articolul următorInterviu de suflet cu Manuela Hărăbor, actrița iubită de români | Culisele Statului Paralel – VIDEO