Două transferuri la FC Braşov, un atacant în probe. Salariile pe două luni ar putea intra săptămâna aceasta.

Preşedintele celor de la FC Braşov, Ioan Mărginean, a vorbit în conferința de presă care a avut loc, astăzi, la sediul clubului, despre transferurile pe care le-au făcut, deja, galben-negrii. De la Universitatea Craiova a fost împrumutat, pentru un sezon, mijlocaşul de 23 de ani, Vasile Constantin.

Cu FC Braşov a semnat, tot pentru un sezon, fundaşul croat Ivan Fustar, de 32 de ani, care nu a debutat pentru stegari, iar în probe este un vârf tot din Croația, de aproape doi metri, Miloş Jovicic, de 25 de ani. Acesta a jucat 18 minute în amicalul din weekend, cu Chindia Târgovişte, încheiat la egalitate, scor 1-1.

Preşedintele Ioan Mărginean a vorbit şi despre situația salariilor de la FC Braşov. Jucătorii nu au încasat niciun leu până acum, deşi Primăria a alocat un milion de lei în luna iulie.

Banii la băieți sunt ca şi la ei. Din momentul în care i-am avut aprobați trebuie să indeplinim nişte criterii, care au fost greu de îndeplinit. Eu zic că dacă lucrurile merg normal, astăzi la ora 16.00 ar trebui să intre salariile pe luna iulie. Şi suntem în grafic, ar trebui până miercuri, joi, cel târziu vineri, să intre salariul şi pe luna august, care ar fi mai repede, în avans„, a declarat Ioan Mărginean.

FC Braşov este în discuții avansate şi cu un atacant de careu, care ar putea semna astăzi, întrucât la miezul nopții se încheie perioada de transferuri.

Articolul precedentBilanț coronavirus 6 septembrie: 1.035 de noi infectări
Articolul următorAdmitere de toamnă la Universitatea Transilvania! Locuri disponibile!