Administraţia Biden a anunţat, joi, sancţiuni dure pentru mai mulţi oligarhi ruşi şi pentru familiile lor, reacţie după ce Rusia a invadat Ucraina.
Ruşii de pe lista anunțată de Casa Albă sunt vizați de sancțiuni după ce îl susțin în continuare pe Vladimir Putin după invazia sângeroasă în Ucraina.
„Aceste persoane şi familiile lor vor fi eliminate din sistemul financiar american, bunurile lor din SUA vor fi îngheţate şi proprietăţile lor vor fi blocate”, anunță Casa Albă, potrivit CNN.
Printre cei sancţionaţi este şi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Statele Unite au anunțat că impun restricţii de viză pentru 19 oligarhi şi pentru 47 de membri ai familiilor lor şi asociaţilor.
LISTA rușilor blocați total de SUA:
Nikolai Tokarev (soţia sa Galina, fiica Mayya, două companii de imobiliare)
Boris Rotenberg (soţia, Karina, fiii Roman şi Boris)
Arkadi Rotenberg (fiii Pavel şi Igor, fiica Liliya)
Serghei Chemezov (soţia Ekaterina, fiul Stanislav, fiica vitregă Anastasia)
Igor Şuvalov (cinci companii, soţia Olga, fiul Evgheni, compania şi avionul, fiica Maria, compania)
Evgheni Prigozhin (trei companii, soţia Polina, fiica Liubov,fiul Pavel)
Dmitri Peskov, secretarul de presă al preşedintelui Putin
Alişer Usmanov (superiahtul unul din cele mai mari din lume, a fost deja confiscat de autorităţile germane, avionul privat, unul din cele mai mari ale Rusiei).
Aceștia se regăsesc și pe lista aprobată de UE la începutul săptămânii. Luni, 28 februarie, UE a sancționat alți oligarhi. Este vorba de 6 oligarhi, mai multe personalităţi apropiate preşedintelui rus, inclusiv purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, şi o duzină de jurnalişti se află pe lista cu 26 de nume. Vladimir Putin şi ministrul său de externe, Serghei Lavrov, au fost deja sancționați prin includerea listei apărute la o zi de la începerea invaziei în Ucraina în 24 februarie.
Pe lista Bruxelles figurează oligarhi şi oameni de afaceri activi în sectoarele petrolier, bancar şi financiar, precum şi membri ai guvernului, militari de rang înalt şi „propagandişti care au contribuit la răspândirea propagandei antiucrainene”. Printre aceștia Igor Sechin, patronul companiei petroliere de stat ruseşti Rosneft, Nikolai Tokarev, directorul general al gigantului energetic Transneft, Alişer Usmanov, Petr Aven şi Alexander Ponomarenko şi bancherul Mihail Fridman figurează.
Pe lista UE sunt și vicepremierul rus Dmitri Cernîşenko, dar și alţi membri ai guvernului rus şi jurnalişti de top din Rusia.
Toți au interdicţii de călătorie, active înghețate și nu pot pune fonduri la dispoziţia persoanelor ide pe listă.