Politica· 1 min citire

Statele Unite şi Iranul ar putea relua astăzi negocierile

Război în Iran

Război în Iran

Publicat3 aug. 2026, 09:34
Sursărealitatea.net

Statele Unite şi Iranul ar putea relua astăzi negocierile, potrivit preşedintelui Donald Trump, care nu a precizat însă unde vor avea loc discuţiile sau cine va participa la ele.

Trump a reiterat însă principalele obiective americane - redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi eliminarea programului nuclear iranian. Liderul de la Casa Albă a mai spus şi că, în speranţa că se va ajunge la o înţelegere, a anulat un atac "iminent" asupra Iranului.

Reuters notează că, în ultimele luni, Donald Trump a ameninţat în repetate rânduri că va intensifica operaţiunile împotriva Teheranului.

Statele Unite şi Iranul au semnat, la mijlocul lunii iunie, un acord interimar care, printre altele, prevedea deblocarea Ormuzului şi prelungirea unui acord anterior de încetare a focului, dar de atunci s-au înregistrat numeroase schimburi de tiruri, iar Strâmtoarea, care înainte de război era tranzitată de 20% din petrolul global, a fost blocată din nou.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Brasov și pe Google News

Mai multe știri din Politica