Soț și soție găsiți morți în propria locuință!

Incident macabru, în această dimineață, în județul Brașov. 

Potrivit IPJ Brașov, două persoane, soț și soție, au fost găsite decedate în grădina casei unde locuiau, în satul Bucium. Polițiștii fac cercetări la fața locului.

Polițiștii din cadrul Secției 3 Politie Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa. Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că doua persoane, soț și sotie, în vârstă de 72 de ani, respectiv 70 de ani din localitatea Bucium, județul Brașov au fost găsite decedate in gradina imobilului unde locuiesc. Cadavrele au fost ridicate și transportate la Serviciul de Medicina Legală in vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului, au precizat reprezentanții Poliției Brașov.

Articolul precedentAmplu proces de modernizare pentru Spitalul Clinic Județean
Articolul următorFCSB ajunge la Brașov! Programul echipei