Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu este prea optimist în privința concretizării proiectului autostrăzii Ploiești – Brașov în viitorul apropiat. Acesta acuză că au fost acordate termene foarte lungi pentru realizarea studiului de fezabilitate și pentru proiectare.

„În acest moment – ca să știm cum stăm și de unde am preluat gestiunea Ministerului Transporturilor pe acest proiect, dezvoltarea autostrăzii Ploiești-Brașov – undeva la începutul anului (2021 -n.r.) a fost scos la licitație – era altcineva ministru (Cătălin Drulă – n.r.) – caietul de sarcini pentru studiul de fezabilitate și proiectare pe Ploiești-Brașov. Acea licitație s-a încheiat, caietul de sarcini sunând așa: pentru studiul de fezabilitate – 30 de luni, pentru proiectare – 42 de luni. Ați auzit bine. Asta este situația pe care am preluat-o acum. Înainte de a veni eu a fost desemnat câștigătorul acestei licitații în forma despre care v-am spus. Sigur că îmi doresc să am discuții cu el și să găsesc înțelegerea la acest câștigător pentru a scurta termenele. Cu asta mă lupt în acest moment”, a declarat Sorin Grindeanu, duminică seară, la Digi24.

Articolul precedentAdrian Câciu, REVOLTAT pe protestatari: „Nu șantajați statul! Economia este în suferință. Unii oameni nu au ce pune pe masă”
Articolul următorBilanț coronavirus 3 ianuarie: 1.756 cazuri noi și 18 decese