Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a anunțat că în această dimineață a demarat demersurile pentru excluderea mai multor persoane din Consiliul Local, conform Codul administrativ, Art. 204 alin. (2) lit. e). Zece consilieri locali ai PNL, USR PLUS, PSD și PRO România au lipsit nemotivat de la trei ședințe extraordinare pe care primarul le-a convocat de îndată astăzi și ieri. Este o situație fără precedent în administrația publică din Făgăraș.

„În cursul zilei de astăzi vom formula o adresă prin care solicităm un punct de vedere în acest sens din partea Instituției Prefectului, apoi vom continua procedurile prevăzute de lege. Astfel, locurile urmează să devină vacante și vor putea fi ocupate de către următoarele persoane de pe listele fiecărui partid.

1 minut și 5 secunde. Atât au durat ambele ședințe extraordinare pe care le-am convocat miercuri, 1 septembrie. Pentru că nu s-au prezentat consilierii, ședințele au fost deschise doar pentru a fi închise. Culmea, le-am convocat tocmai la solicitarea făcută de dumnealor în timpul ședinței ordinare din 31 august 2021, când s-au abținut de la vot sau au votat împotriva mai multor proiecte de hotărâri, invocând diverse motive. Așadar, în această dimineață am convocat o nouă ședință, dar consilierii au lipsit iar.

Și-au propus astfel să blocheze proiecte importante care vizează funcționalitatea serviciilor și dezvoltarea infrastructurii din municipiu: funcționarea pieței agroalimentare, construirea unei creșe, dotarea cu incubatoare a Spitalului Municipal, plata firmei care execută lucrările pentru închiderea gropii de gunoi etc. Poate lor li se pare amuzant, dar dezvoltarea și viitorul orașului nu sunt o glumă. Jocurile din spatele cortinelor partidelor sunt hidoase, nu haioase”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu. 

Articolul precedentEchipa Cîţu bagă PNL în şedinţă fără acordul lui Ludovic Orban
Articolul următorBilanț coronavirus 2 septembrie: 1.470 de cazuri noi, 26 decese