Se suspendă toate activitățile legate de comemorarea evenimentelor din 15 noiembrie 1987!

Având în vedere situația generată de pandemia de COVID 19 și restricțiile impuse de către autorități pentru a opri răspândirea virusului, Asociația 15 Noiembrie 1987 Brașov, reprezentată prin Marius Petru Boeriu, în calitate de președinte, a decis suspendarea tuturor activităților legate de comemorarea din acest an a evenimentelor din 15 Noiembrie 1987.

Situația în care ne aflăm ne obligă să renunțăm la organizarea cu public a unor evenimente dedicate acestei zile. Ne gândim și la membrii asociației, majoritatea persoane în vârstă, vulnerabile în fața virusului, pe care nu ne dorim să le expunem pericolului de a se infecta. Din păcate, nici Crosul 15 Noiembrie, o competiție sportivă emblematică a Brașovului, nu se va putea desfășura în acest an, însă, pentru a nu rupe continuitatea acestui eveniment, doi membri ai asociației vor alerga, în mod simbolic, pe același traseu, de la fosta uzina Steagul Roșu până la Prefectură” , a declarat Marius Boeriu.

Reprezentanții Asociației 15 Noiembrie 1987 Brașov vor depune coroane de flori la troița din zona Spitalului Județean, fără însă a fi oficiat, ca de obicei, și ceremonialul religios. Brașovenii sau reprezentanții instituțiilor care doresc să omagieze memoria luptătorilor anticomuniști din 1987 pot face acest lucru depunând coroane de flori pe parcursul întregii zile de 15 Noiembrie, asigurând astfel respectarea măsurilor pentru limitarea răspândirii și combaterea virusului SARS-COV-2.

Articolul precedentBilanț coronavirus 27 octombrie. Noi cifre alarmante: aproape 15.000 de noi infectări, peste 500 de decese
Articolul următorCompania APA anunță lucrări la rețelele de canalizare din municipiul Braşov!