„Scuzele” consilierului județean Andrei Kadas

Foto: Brașov TV

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, consilierul județean PNL, Andrei Kadas, își prezintă, ironic, scuzele, tuturor celor pe care i-ar fi deranjat.

Zilele trecute, același Andrei Kadas l-a atacat dur pe chestorul Valentin Flucuș, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Mesajul postat astăzi pe Facebook de consilierul județean PNL, mai jos:

În urma dezinformărilor NEOcomuniste apărute în spațiul public, le fac ,,prietenilor” mei următoarele precizări:

Cer scuze pentru că, la descinderea comandată, ați uitat să strigați ,,POLIȚIA!” în fața porții sau a ușii și v-ați amintit abia în mijlocul holului casei, la câțiva centimetri de doi copii. Bine, totuși, că nu ați făcut-o în cadă, lângă biata femeie!

Cer scuze că o persoană mascată și înarmată îi cere, pe întuneric, minorului din locuință să… ridice umerașul căzut! Bine că nu i-ați dat ordin să vă țină lanterna!

Cer scuze că nu ați prezentat mandatul la intrare! Ați făcut-o abia după minute bune de scotoceală, când, probabil, v-ați amintit. Bine că nu l-ați pierdut…!

Cer scuze pentru ieșirea în spațiu public pe care ați avut-o, dezinformând cum că minorii nu s-au speriat… Chiar inspectorii consemnează spaima și semnează fără obiecțiuni procesul verbal!!

Cer scuze că dați publicității comunicate prin care spuneți că percheziția a fost necesară – casă suspectă, dar colegii dvs. consemnează și semneză procesul verbal în care atestă faptul că percheziția NU a mai fost efectuată!!

Cer scuze că memoria camerei dvs este ,,mică”, de doar 4 minute, și “nu a reușit” să surprindă toate discuțiile, inclusiv momentul în care inspectorii își cereau scuze pentru greșeală, iar câțiva dintre ei fugeau la vecini, unde ar fi trebuit să intre de la bun început. Familia persoanei căutate locuiește chiar în casa alăturată! La numărul 33, nicidecum și niciodată la numărul 33G!

Cer scuze că ați expus public o femeie și doi minori, prin imaginile filmate și distribuite fără consimțământ. Imobilul are un hard mai mare, care va ajunge în instanță, confidențial, așa cum prevede legea, pentru că vorbim despre o proprietate privată și doi minori!

Cer scuze că noi toți nu trăim în codru, că avem vecini de toate felurile, dar și pentru că nu ați venit la domiciliul meu – dacă tot mă considerați interlop și cu amiciții. Cer scuze că nu ați avut curiozitatea să-mi consultați cazierul. Curat!

Cer scuze că sunt tată și, sosind la locul evenimentului, am strigat la voi, după ce mi s-au descris scenele din locuință: Să vă fie rușine!

Nu în ultimul rând, vreau să mă iertați pentru că voi sunteți victimele, iar doi copii și mama lor sunt agresorii.

Tot Andrei Kadas a mai postat certificatul de cazier judiciar și un proces verbal din care rezultă că minorii din locuința unde au descins mascații zilele trecute s-au speriat și că percheziția nu a mai fost efectuată (foto, jos).

Articolul precedentÎN DIRECT Bugetul Brașovului, în dezbatere publică
Articolul următorAccident cu două victime, la Săcele