Elevii și profesorii au o minivacanță, la finalul acestei săptămâni. După ce ziua de joi, 24 ianuarie, a fost declarată liberă și toate cursurile au fost suspendate, în această seară, Ministerul Educației a decis să țină închise școlile și vineri, 25 ianuarie. 

Decizia a fost luată la recomandarea Ministerului Sănătății. Toate școlile din țară vor fi închise vineri, din cauza gripei. Un ordin de ministru a fost semnat, astăzi, de către ministrul Educaţiei. Acesta prevede suspendarea integrală a cursurilor în sistemul de învăţământ preuniversitar. Suntem la un pas de epidemie, iar lista românilor uciși de gripă devine din ce în ce mai lungă. Trei oameni au murit doar astăzi. În total, de la începutul sezonului, 31 de români au fost răpuşi de virusul gripal. Autoritățile au luat măsuri suplimentare în spitale și școli. Dar în cele mai multe cazuri sunt depășite de situație. Vaccinul rămâne principala măsură de protecție. Condiția e să fie găsit în farmacii.

Articolul precedentCOD GALBEN de vreme severă! Recomandările autorităților
Articolul următorMica Unire modifică programul mijloacelor de transport în comun