La data de 2 noiembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a persoanelor în cauză pentru 30 de zile. Cei trei bărbați au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

Reamintim faptul că, la data de 1 noiembrie a.c., polițiștii Secției Nr. 1 de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut trei bărbați, în vârstă de 19, 26, respectiv 28 de ani, toți din județul Argeș, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, respectiv tentativă la furt calificat.

În fapt, cei trei argeșeni sunt bănuiți că, în perioada 13 – 19 octombrie a.c., ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale de pe raza localității Șelimbăr, de unde ar fi sustras catalizatorul unui autoturism și ar fi încercat să sustragă combustibil din rezervoarele altor două autoturisme.

În cadrul cercetărilor derulate în ancheta penală, la data de 1 noiembrie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, polițiștii Secției Nr. 1 de Poliție Rurală Șelimbăr au efectuat două percheziții domiciliare pe raza județului Argeș, ocazie cu care au fost ridicate mai multe obiecte susceptibile a fi fost folosite în comiterea infracțiunilor.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii celor trei bărbați pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției Nr. 1 de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Articolul precedentCe trebuie să conțină rucsacul de urgență în caz de cutremur
Articolul următorRecomandările polițiștilor pentru a vă proteja de infracțiunile săvârșite în mediul online