De la începutul anului și până acum, 18 agenți economici au depus la sediul Poliției Locale Brașov documentele necesare pentru derularea vânzărilor de soldare.
Potrivit O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață „vânzarea de soldare este orice vânzare însoțită sau precedată de publicitate și anunțată sub denumirea soldare/soldări/solduri și care, printr-o reducere de prețuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul”. Tot legea stabileste intervalul 15 ianuarie – 15 aprilie pentru derularea acestei campanii de reduceri, iar comercianții își pot stabili o durată maximă de 45 de zile în care pot vinde aceste produse nealimentare (confecții, marochinărie, tricotaje, încălțăminte, articole sportive, etc.)
Polițiștii locali au făcut deja verificări prin sondaj la firmele care au anunțat soldări, pentru a urmări dacă sunt respectate prevederile legale cu privire la acest aspect. În urma controalelor de până acum nu s-a constatat nicio problemă, însă verificările vor continua până la încheierea campaniei de soldare.