Probleme cu apa potabilă din Prejmer?!

Calitatea apei potabile din comuna Prejmer lasă mult de dorit. Cel puțin asta susțin localnicii, care spun că se confruntă cu această problemă de câteva zile bune. Mulți dintre aceștia declară, cu supărare ,că apa nu are presiune, vine pe țeavă cu un miros greu de suportat și o culoare suspectă.

Apa are un miros insuportabil, nici nu te poţi apropia de ea, mai ales să o şi consumi”, “Nu mai beau de multă vreme apă potabilă din Prejmer, dar până acum măcar o foloseam la cafea. Nici acolo nu mai am încredere să o utilizez”, „Oameni buni, ce se întâmplă cu apa din Prejmer, poate fi băută?”, „E foarte naşpa apa. Pute şi nu poţi să o bei”. Acestea sunt doar câteva dintre mesajele primite de la prejmerenii revoltați de calitatea apei din localitate.

Ca urmare a zecilor de sesizări venite în ultimele zile, consilierul local Cătălin Popa a făcut demersuri oficiale la Compania APA și a reacționat pe pagina personală de Facebook.

Pana astazi s-au cheltuit sume de ordinul zecilor de milioane de euro pe ceva nefunctional, care in cele din urma in loc sa aducă plus confort cetățenilor comunei a adus doar facturi mai mari! Cum asa? Pai..sa incepem cu inceputul. Rețele apa/canalizare peste 10 milioane de euro din bugetul local – functioneaza 50-60% (cu probleme). Stație de epurare a apei canalizate – aproximativ 4 milioane de euro (functioneaza parțial). Stație de gospodărire a apei – desi o idee foarte buna, pe care am susținut-o cu incredere, s-a dovedit ca…dupa finalizarea investiției in valoare de aproximativ 3 milioane de euro, apa extrasa pentru a fi data spre consumul locuitorilor comunei Prejmer NU FIE POTABILĂ!!!!

Așadar, aceasta stație de gospodărire a apei nu poate fi data in folosința! Iar de cateva zile avem parte de apa tulbure si urat mirositoare, fara ca cineva sa spună care este motivul! Intrebarea mea…care inca nu si-a gasit răspunsul, este: Cum e posibil sa faci o investiție de 3 milioane de EURO fara o analiza prealabila, teste ale apei Etc.!? Si…daca nu e suficient ca banii s-au cheltuit anapoda, ce s-au gandit mai marii Comunei Prejmer? Sa predea toata investiția (problematica) făcută cu mari sacrificii din bugetul local (banii cetățenilor), Companiei Apa Brasov, care facturează bine mersi 7 lei/mc apa+canalizare pentru ca operează o investiție făcută din banii noștri! Logica??? Zero logica, zero interes pentru bunăstarea comunitatii, doar interese meschine si jocuri politice din care suferim cu totii!- scrie Cătălin Popa pe reţeaua de socializare.

Am încercat să luăm un punct de vedere și de la Compania APA. Potrivit acestora, toate-s bune și frumoase. Au fost spălate și clorinate niște bazine. De acolo, probabil, mirosul de clor. Însă, nu este absolut nicio problemă. Toate analizele sunt în parametri normali”, au declarat reprezentanţii Companiei APA Braşov. Primarul din Prejmer, Șerban Todorică, admite că au fost deficiențe în ultima vreme, însă nu crede că este „ceva grav”.

Avem în desfăşurare, în localitate, o investiţie foarte importantă în ceea ce priveşte infrastructura de apă şi canalizare. Trecem de la un sistem învechit şi depăşit, la unul nou și modern. Probleme au fost pe tot parcursul anului. Fie cu presiunea apei, fie cu miros sau culoare neplăcute, dar nu vorbim despre nimic grav. Așa se întâmplă atunci când treci de la un bazin vechi, la unul nou. Apa este bună de băut, are toate analizele perfecte și mai mult, deficiențele din ultimele zile au fost soluționate”, a precizat primarul din Prejmer, Şerban Todorică.

Aşadar, şi reporterii Realitatea TV Braşov aşteaptă cu interes finalizarea lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare de milioane de euro, de la Prejmer. Până atunci, sperăm ca toţi factorii implicaţi să-şi asume responsabilitatea pentru calitatea apei potabile din comună, astfel încât să nu existe persoane care să necesite îngrijiri medicale.

Articolul precedent80 de elevi din Brașov au avut parte de consultații medicale gratuite, chiar la școală (FOTO)
Articolul următorJandarmii brașoveni vă invită la…concert de colinde